Șoferii care nu plătesc amenzile vor avea permisele suspendate până la dovada plății – proiect

Șoferii care nu plătesc amenzile vor avea permisele suspendate până la dovada plății - proiect
Publicat: 23/02/2013, 10:17
Actualizat: 01/02/2019, 11:08

Șoferii amendați care nu achită valoarea sancțiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plății, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG) pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul rutier, n.r.) a fost postat, vineri, spre consultare, pe site-ul MAI, cei interesați putând să-și exprime punctul de vedere sau să facă sugestii vizavi de modificările propuse, în termen de zece zile.

Proiectul prevede introducerea sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligației de a achita amenda contravențională în termenul prevăzut de lege.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situația în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deținătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal”, se arată în proiect.

Sancțiunea ar urma să fie aplicată până când șoferul face dovada achitării amenzii.

În prezent, maxim 35 la sută dintre amenzile aplicate în trafic sunt plătite de contravenienți, în condițiile în care doar până la 2 la sută dintre ele sunt contestate în instanță, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul-șef Florin Catană, de la Direcția Rutieră a Poliției Române.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a carei rază de competență a fost constatată fapta.

Însă, plata amenzii nu va fi suspendată prin contestarea sancțiunii, decât în situația în care instanța de judecată, la cererea contravenientului, dispune suspendarea până la emiterea unei hotărâri definitive și irevocabile, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”, se arată în proiectul de OUG. „Cererea de suspendare se va judeca de urgență, cu citarea părților”, potrivit proiectului de act normativ.

Dacă, pe lângă amendă, contravenientul a fost sancționat și cu suspendarea dreptului de a conduce, prin contestarea în instanță, executarea acestei sancțiuni complementare va fi suspendată până la emiterea unei hotărâri definitive și irevocabile.

Dacă este menținută măsura suspendării dreptului de a conduce, serviciul poliției rutiere competent îl va înștiința pe titularul permisului cu privire la data începerii suspendării și durata acesteia, în termen de 30 zile de la data comunicării dispozitivului hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. La rândul său, șoferul va avea obligația să se prezinte la serviciul Poliției Rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere, în termen de 15 zile de la data înștiințării. Neprezentarea la Poliție în termenul prevăzut va atrage majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce cu 30 de zile, se mai spune în proiect.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare